Ajunsesem la un moment dat să îmi creez un stil de viață confortabil din punct de vedere material și social în orașul natal Giurgiu în care dezvoltasem mai multe mici business-uri de-a lungul anilor.

Însă simțeam că nu sunt pe drumul cel bun. Aspiram să muncesc ceva diferit. Simțeam că renunțasem la toate visurile mele din facultate pentru a merge undeva în provincie și a mă complace.

Adaptarea la mediu nu înseamnă fericire

Mă adaptasem. Dar adaptarea nu înseamnă fericire. Acum cred că acea perioadă a fost de fapt o școală din care am învățat enorm. Eram departe de a fi cea mai bună versiune a mea.

La un moment dat am întrezărit oportunitatea de a începe o nouă activitate în training și coaching. Este mult spus o activitate sau o afacere pentru că vedeam totul prin prisma pasiunii.

Descarcă acum gratuit

Abonează-te la newsletter şi primeşti gratuit ebook-ul Cele 10 secrete ale fericirii.

Descoperisem prin psihologie practică lucruri fascinante despre mine și despre viață pe care îmi doream nespus de mult să le împărtășesc cu oamenii. Niciun moment nu am fost conștientă de ceea ce se întâmpla. Eram parcă nebună în dorința mea de a comunica despre ceea ce mă pasiona.

De ce mi-am făcut blog

Cum aveam experiență în mass media (aveam un post local de radio și un site de știri) mi-am făcut repede un blog singurică și m-am apucat de scris. Numele blogului avea legătură cu motivația. Credeam eu că asta își doresc oamenii cel mai mult: să se simtă motivați pentru a face ceea ce își doresc în viață.

Eram fascinată. Nu știam cum să fac rost de mai mult timp pentru a citi. Nu mă mai pierdusem cu orele în citit de pe vremea facultății. Citeam uneori chiar și două cărți pe săptămână (dacă erau mai subțirele, alteori în mod cert o carte pe săptămână), mă trezeam de la 5 dimineața pentru a face treaba asta și îmi plăcea la nebunie.

Când nu citeam ascultam video-uri motivaționale cu atenția unui copil mic care descoperă un întreg nou univers. Nu îmi trebuiau prea multe video-uri pentru că pe acelea care îmi plăceau le ascultam până când le memoram: repeat devenise noul refren din viața mea.

Nu mai voiam să mai repet tiparele emoționale (psst nu-mi ieșea, dar măcar aveam intenții bune), însă voiam să repet minunățiile acestea de informații pe care le aflam. Voiam să pot și eu să vorbeasc asemeni oamenilor pe care îi ascultam. Sorbeam fiecare cuvânt al lor.

Aveam o firmă de organizare evenimente, un post local de radio și un site de știri. Trăiam confortabil din aceste activități. Dezvoltarea personală era doar ceva ce făceam pentru mine. Era o pasiune. Era timpul meu liber. Tot timpul meu liber.

Văd astăzi oameni care imediat ce au descoperit dezvoltarea personală vor să-și facă o afacere din treaba asta și să se întrețină din ea. La mine nu a început ca un business. Nu imediat. La început a fost doar o pasiune pentru mine pe care am lăsat-o să crească.

De ce nu am ars corăbiile în urma mea

Deși voiam să renunț la ceea ce munceam la vremea respectivă, nu am făcut-o imediat. Firea mea pragmatică îmi spunea că trebuie să am din ce mă întreține. Și bine am făcut. Cumva nu îi poți ajuta pe ceilalți până când nu te ajuți mai întâi pe tine însuți.

Treptat am închis business după business în funcție de cum îmi era confortabil. Mi-am așezat lucrurile în ordine.

Am făcut demersurile necesare pentru a-mi cumpăra un apartament în București cu scopul de a-l închiria și vreodată, dacă voi vrea, să pot locui în el. Am așteptat un an până când apartamentul a fost gata.

Am organizat un ultim eveniment (un târg de agricultură) și cu banii câștigați mi-am mobilat apartamentul. Apoi l-am închiriat pentru a plăti primele rate la bancă.

Am continuat să locuiesc în orașul natal și am creat blog-ul de dezvoltare personală. Scriam de blog, scriam pe pagina de facebook, mă ocupam de site-ul de știri (radio-ul îl închisesem între timp).

Începusem să mă focusez pe a învăța temeinic. Astfel că am început să particip la cursuri. Multe. Zile întregi. Uneori câte două săptămâni încontinuu. Toți banii mei mergeau pe dezvoltare și training-uri.

Bucură-te de cine devii și de ceea ce faci

Treptat am devenit din ce în ce mai bună în lucrurile pe care le cunoșteam. Am început apoi să lucrez cu oamenii. Am susținut primul meu curs. Am avut primii clienți la coaching. Și m-am folosit de abilitățile de business pe care le dobândisem până atunci.

Nu mă puteam întreține din cursurile de dezvoltare personală. Nici pe departe. Încă era o pasiune. Luam bani din firma cealaltă pentru a plăti cele necesare promovării cursurilor. Munceam cât de mult puteam eu însămi. Uneori lucram chiar și până la 2 noaptea să învăț cum pot trimite mai eficient emailurile abonaților, cum pot segmenta listele și cum pot să fac și eu să apară și la mine așa cum vedeam la cei mari.

A fost ușor? Privind în urmă cred că a fost distractiv. Mi-a plăcut la nebunie fiecare etapă din acest proces de a construi o nouă afacere. Pentru mine nu a fost o afacere.

A fost viața mea. A fost lucrul care îmi plăcea cel mai mult. Și care mă pasionează la nebunie în continuare. Nu mă văd făcând altceva. Sau mai bine spus nu mă văd renunțând la dezvoltare personală vreodată. Chiar dacă voi dezvolta și alte activități sau business-uri.

Concluzia

Nu te grăbi. Bucură-te de proces. Fă lucrurile cu pasiune. Nu căuta recompensa imediată. Bucură-te de fiecare sarcină pe care o ai la job-ul tău, în afacerea ta, în viața ta. Când faci lucrurile cu pasiune nu te grăbești nicăieri, dar nici nu stai pe loc. Pentru că îți place ceea ce faci, ai renunța la orice alte activități doar ca să poți să faci lucrul acela care te pasionează. Și atunci se întâmplă lucruri magice, atunci reușești.