Într-o noapte, un om a avut acest vis. Se făcea că mergea împreună cu Dumnezeu pe malul nisipos al unui râu. În acest timp, pe cer apăreau scene importante din viaţa lui; la fiecare scenă se vedeau pe nisip două perechi de urme: urma paşilor lui şi urma paşilor lui Dumnezeu.
Când ultima scenă din viaţa lui i s-a perindat prin faţa ochilor el a privit la urma paşilor de pe nisip. A observat cu mirare că, de multe ori, pe drumul vieţii lui era numai un rând de urme şi acest fapt s-a întâmplat în momentele cele mai triste şi mai grele din viaţa lui.
Asta l-a pus pe gânduri şi L-a întrebat pe Dumnezeu:
– Doamne, Tu mi-ai făgăduit că, din momentul în care mă hotărăsc să Te urmez, Tu vei fi alături de mine în tot cursul vieţii mele. Dar am observat că în momentele cele mai grele din viaţa mea, pe nisip era numai un singur rând de urme. Nu înţeleg. De ce? Tocmai când am avut nevoie mai mare de ajutorul Tău, Tu m-ai părăsit.
Dumnezeu i-a răspuns cu blânda Sa bunătate:
– Dragul Meu, Eu te iubesc mereu şi niciodată nu te voi părăsi. În clipele tale cele grele, de încercări şi de suferinţe, se vede pe nisip o singură pereche de paşi, deoarece atunci Eu te luam în braţe sau în spate şi te purtam pe drumul vieţii tale.
