Demult, demult, la o mânăstire situată undeva în inima pustietății, trăia o comunitate mică de călugări. Încercau să se gospodărească din munca lor trăind din ce cultivau sau creșteau pe lângă mânăstire. Se fereau pe cât posibil de lumea exterioară și mai ales de tentațiile ei. Regulile lor erau stricte și clare, iar în privința femeilor erau cele mai stricte. Nu aveau voie să privească, să vorbească sau să atingă vreodată o femeie.
Într-o zi, doi dintre călugări au fost nevoiți să părăsească mănăstirea și să meargă până în cel mai apropiat oraș pentru a rezolva câteva lucruri importante ale mănăstirii. Drumul era lung și greu, străbăteau păduri, urcau și coborau dealuri, treceau râuri și văi. Au ajuns osteniți la oraș, iar spre seară când rezolvaseră ce aveau de făcut au trebuit să se întoarcă la mânăstire.
În drumul lor a apărut ploaia, norii negri se îngrămădeau peste tot iar fulgerele brăzdau cerul. Ploua cu găleata, iarba pe care călcau mustea de apă iar pârâurile pe care le aveau de trecut se umflaseră mult în matca lor.
Lângă un astfel de pârâu au zărit o femeie ce se chinuia să-l treacă dar apa era prea învolburată și prea rapidă. O vedeau ținându-se de pietre dar mersul ei părea nesigur iar pericolul o pândea la fiecare pas.
Descarcă acum gratuit
Abonează-te la newsletter şi primeşti gratuit ebook-ul Cele 10 secrete ale fericirii.
Unul dintre călugări înțelegând că singură femeia n-ar fi avut nicio șansă să treacă pârâul și să ajungă la casa ei, a luat-o în brațe și, ușor, ușor, pas cu pas, a trecut-o pe malul celălalt. În urma lui venea și celălalt călugăr. Femeia i-a mulțumit, iar cei doi călugări au plecat pe drumul lor mai departe, spre mânăstire. Liniștea se lăsase între ei, niciunul nu scotea vreun cuvânt.
După câteva ore bune de tăcere, călugărul care mersese în spatele celui ce trecuse cu femeia în brațe pârâul, a întrebat furios:
“Dar bine frate, cum ai putut să faci una ca asta? Știi bine că noi nu avem voie să atingem vreo femeie, iar tu ai trecut-o pârâul în brate…”
Celălalt călugăr i-a răspuns: “Eu am purtat această femeie pe umerii mei timp de câteva minute și am lăsat-o lângă râu acum câteva ore, însa tu încă o mai porți în mintea ta?”
Poate că uneori și noi acționăm asemeni călugărului furios. Atunci când încheiem o discuție, o relație sau o zi de lucru, noi nu ne deconectăm, ci cărăm cu noi în continuare gânduri despre ceea ce s-a întâmplat. Deși problema este rezolvată, noi întoarcem lucrurile pe toate fețele și ne frământăm în continuare. Tu cum procedezi?
