Am devenit mult mai focusată pe soluții și pe acțiune. Acum am pe încredere în mine că pot tot timpul să fac ceva pentru visurile mele. Dacă am o dorință, nu există să nu fie o acțiune, un demers, ceva ce să fac eu ca să realizez ce-mi propun.
Înainte de curs credeam că NLP-ul e în sine ceva complicat și greu de înțeles. Aveam și unele idei preconcepute, cum că cei care fac NLP urmăresc să-i manipuleze pe ceilalți. Nu este deloc așa!
Cursul Devino Cea Mai Bună Versiune A Ta și NLP-ul predat de Nina m-a ajutat să fiu mai motivată, mai focusată pe soluții și pe acțiune. A avut un impact puternic în viața mea.
Pentru mine cursul Devino Cea Mai Bună Versiune A Ta a adus o mare clarificare în viața mea. A fost exact ca o punte. Am fost ani de zile și încă sunt preocupată de partea spirituală, de meditații. Aveam niște obiective, voiam să fiu mai fericită sau să fiu mai liberă, dar nu-mi era clar procesul. Cursul acesta mi-a adus în primul rând claritate în privința procesului, cum obțin ceea ce vreau.
Descarcă acum gratuit
Abonează-te la newsletter şi primeşti gratuit ebook-ul Cele 10 secrete ale fericirii.
Cursul acesta m-a ajutat să fiu mai încrezătoare și mai conștientă de ceea ce pot să realizez, să am mai multă motivație, să îmi clarific ceea ce vreau și să înțeleg că am voie să vreau ceea ce vreau. 😊
Am început să conștientizez și să identific mult mai ușor acele comportamente de amânare care mă trăgeau atât de mult înapoi și care îmi înhibau potențialul. Și, desigur, simt acum că am tot ce îmi trebuie pentru a depăși astfel de tendințe neconstructive.
Cel mai mult în cele 6 luni de curs mi-a plăcut faptul că am învățat multe tehnici practice. Am apreciat devotamentul și implicarea atât a participanților, cât și a organizatorilor. Entuziasmul molipsitor al Ninei.
Nina a fost super, super faină!
Mi-a plăcut enorm și nu doar datorită charismei, ci și felului în care combină atât de elegant poveștile de viață cu teoriile și denumirile care la început pot să pară puțin abstracte.
Recomand acest curs pentru că mie mi-a oferit niște unelte foarte simple și eficiente de transformare personală și consider că se potrivește oricui își dorește să pornească în călătoria autocunoașterii sau să o aprofundeze.
Nu prea se potrivește, însă, celor care nu sunt pregătiți să își asume responsabilitatea pentru propria existență și încă speră doar la pilula magica. 🙂
În urma cursului mă simt mult mai motivată, mai inspirată.
Motivată în primul rând să trec la acțiune și asta am primit ca feedback din afară că sunt pusă pe treabă, mult mai mult în ultimul timp. Și îmi place asta.
Mă bucur că am trecut prin această experiență. A fost foarte valoroasă pentru mine.
Lumea chiar are nevoie de asta, poate mai mult decât oricând!