Gândurile negative ne afectează grav creierul

Cum controlezi un gând negativ? Pe tot parcursul zilei experimentăm mii de gânduri negative. ”Nu sunt destul de bun pentru asta.” ”Cred că partenerul mă înșală.” ”Nu-mi ajung banii nici de data asta.” ”Ce nașpa se văd acele riduri…nu mai zic de pernuțe”. ”De ce nu m-am născut și eu în țara sau familia cutare? Sună familiar și pentru tine?

Cunoscutul cercetător și autor Dr. Joe Dispenza spune că primul lucru pe care oamenii îl fac este să se gândească la probleme. Aceste probleme sunt amintiri gravate în creier care sunt conectate la anumite persoane, obiecte sau lucruri într-un anumit moment și loc. 

Deci, spune Joe, dintr-o dată, acești oameni încep să se simtă nefericiți deoarece corpul lor este în trecut. Cum se explică acest lucru? Gândurile sunt limbajul creierului și creează emoții, iar emoțiile, sentimentele sunt limbajul corpului. Gândind într-un anumit fel poți ajunge să-ți creezi singur boli. Cu ce fel de gânduri decizi să-ți ocupi mintea azi?

Ce este și cum te ajută neuroplasticitatea?

Cum controlezi un gând negativ? Neuroplasticitatea sau plasticitatea neuronală descrie modul în care se reorganizează căile neuronale din creier. Este acea proprietate a creierului care îi permite acestuia să-și schimbe structura și funcționalitatea ca reacție la o activitate fizică și o experiență mentală. Pe scurt, capacitatea creierului de a se modifica fiziologic și funcțional ca rezultat al stimulării.

Neuroplasticitatea se manifestă în trei ipostaze principale: în cursul dezvoltării umane de la stadiul de nou-născut până la bătrânețe, în cursul învățării și în cursul recuperării după o leziune sau boală neurologică la nivel senzitiv, motor sau cognitiv.

Descarcă acum gratuit

Abonează-te la newsletter şi primeşti gratuit ebook-ul Cele 10 secrete ale fericirii.

Cum controlezi un gând negativ?

Cercetări recente au demonstrat că neuroplasticitatea creierului uman face posibil ca zonele corticale specializate pentru anumite funcţii senzoriale precum văzul, auzul, mirosul sau cele motrice să se înlocuiască între ele atunci când este nevoie. 

De asemenea, în 2000, cercetătorii care au demonstrat că numărul conexiunilor dintre neuroni crește în cursul procesului de învățare, au primit premiul Nobel. Tu cu ce gânduri repetitive îți hrănești mintea în cea mai mare parte a timpului? 

Creierul are capacități uluitoare de vindecare

Dr. Norman Doidge, psihiatru, psihanalist și cercetător în cadrul Departamentului de Psihiatrie al Universității din Toronto și al Universității Columbia din New York, în cartea sa “The Brain That Changes Itself” (Creierul Vindecător) prezintă o descoperire fundamentală: capacitatea unică a creierului uman de a se vindeca. Prin înțelegerea acestei aptitudini, multe afecțiuni considerate până acum incurabile sau ireversibile pot fi ameliorate sau chiar vindecate. 

Cercetătorul susține că milioane de pacienți din lume au demonstrat că suferințe cauzate de afecțiuni grave pot fi înlăturate sau ținute sub control fără tratament medicamentos sau intervenții chirurgicale. Creierul are capacități uluitoare de vindecare, avem nevoie doar să învățăm sau să ne amintim cum să le folosim.     

Omul este înzestrat cu toate aceste capacități extraordinare ale creierului. În ce fel funcționează folosirea repetată a gândurilor negative asupra acestor capacități? Toate aceste resurse extraordinare ale creierului tău sunt risipite pe autosabotaj și crearea unei realități de victimă! Tu cum te folosești de puterea gândurilor în viața ta?

”Nu doar creierul ne modelează pe noi, ci și noi ne putem modela creierul.” – Barbara Arrowsmith-Young.

Numită și ”femeia care și-a modificat creierul”, diagnosticată cu ”blocaj mental” în clasa I, Barbara Arrowsmith-Young avea blocaje în părți esențiale ale creierului. Nu avea simțul orientării sau a distanței, nu-și putea imagina concepte, relații sau idei. Nu-și putea imagina spațiul tridimensional. Se pierdea și în casa prietenei ei, traversarea străzii era ceva îngrozitor pentru ea deoarece nu putea aprecia distanța. Geometria era coșmar pentru ea. 

Își putea imagina doar lucruri concrete. Dacă cineva îi spunea: ”bărbatul poartă o haină neagră” putea să și-l imagineze în minte și să înțeleagă. Nu putea înțelege cum de mătușa era în același timp sora mamei. Sau ce însemna fracția ¼. Dacă se frigea la mână, putea simți durerea dar nu știa de unde vine. Orice fel de concept abstract îi era greu de înțeles. Ironia sau glumele erau imposibil de priceput. A învățat să râdă când râdeau și alții.

Cauza și efectul nu existau în lumea ei. Nu existau motive pentru care se întâmplă lucrurile. Lumea ei era o serie de fragmente răzlețe fără legătură între ele. Felul ei fragmentat de a vedea lumea a provocat o înțelegere fragmentată a propriei persoane. Partea stângă a corpului era ca un extraterestru, zice ea, deconectată de restul corpului. Era un pericol pentru ea însăși. Îi era rușine și simțea că e ceva greșit la ea. 

Dacă există o problemă, dar nu și o soluție, creezi una

Pe vremea aceea persoanelor ca ea li se recomanda să învețe să trăiască cu limitările lor, să nu îndrăznească să viseze la mai mult. În clasa a VIII-a a încercat să se sinucidă. Nu a reușit așa că a decis să meargă mai departe. O susținea atitudinea tatălui ei care era un inventator pasionat de procesul de creație și de la care a învățat că: ”dacă există o problemă, dar nu și o soluție, încerci și creezi una și înainte să rezolvi o problemă trebuie să-i identifici natura.”

A studiat psihologia ca să înțeleagă ce era în neregulă cu ea și care era sursa problemei. În 1977 ceva i-a schimbat viața. A întâlnit o minte ca a ei în cartea ”Omul cu lumea zdruncinată” scrisă de neuropsihologul rus Alexander Luria. Era vorba de un soldat rus. Singura diferență era că mintea soldatului fusese modificată de un glonț iar a ei era așa din naștere. 

Citind povestea lui a înțeles sursa problemei ei: o parte din emisfera stângă nu funcționa. Avea 25 de ani pe atunci. Apoi a dat peste lucrarea lui Mark Rosenzweig care indica o soluție. Acesta lucra cu șobolani și a aflat că aceștia într-un mediu îmbogățit și stimulativ învățau mai bine. S-a uitat la creierele lor și a observat că acestea se modificaseră fiziologic pentru a acapara noile cunoștințe. Aceasta era neuroplasticitate în acțiune. 

Oamenii dețin capacitatea de neuroplasticitate cel puțin așa cum o au șobolanii și poate chiar mai mare

Acum știa ce are de făcut. Trebuia să găsească o cale de a-și lucra și exersa creierul pentru a-i întări părțile slabe. A fost începutul transformării ei și al muncii vieții ei. Trebuia să creadă că oamenii dețin capacitatea de neuroplasticitate cel puțin așa cum o au șobolanii și poate chiar mai mare. Așa că și-a creat singură exerciții. Și a lucrat cu mintea ei până a realizat schimbarea. 

În mai 2019, Barbara a fost recunoscută de Institutul Ontario pentru Studii în Educație (OISE), Universitatea din Toronto pentru inovația sa în domeniul educației. Visul ei este o lume creată astfel încât nici un copil să nu trăiască lupta și durerea continuă a unei tulburări de învățare. Exercițiile cognitive să devin parte firească a materiilor de școală, ca școala să devină un loc unde copiii să-și întărească creierul pentru a deveni școlari apți și eficienți și implicați în procesul de învățare în care nu doar îndrăznesc să viseze ci își și realizează visurile. 

Ceea ce a învățat Barbara este că da, creierul ne modelează, decide cum ne implicăm, cum suntem și fiecare dintre noi are profilul său unic de puncte cognitive tari și slabe. Dacă există vreo limitare nu trebuie neapărat să trăim cu ea. Acum știm despre neuroplasticitate și putem valorifica trăsăturile schimbătoare ale creierului pentru a crea programe care să întărească, să stimuleze și să modifice creierul. Tu ce convingeri limitative folosești ca să-ți găsești scuze și să nu trăiești viața pe care ți-o dorești?

Cum ne influențează neuronii oglindă viața de zi cu zi? – Află cum controlezi un gând negativ

În anii `90 un grup de cercetători conduși de Giacomo Rizzolatti de la Universitatea din Parma din Italia au descoperit că în creierul unei maimuțe care privea o alta decojind și mâncând o banană s-au activat aceiași neuroni ca și când maimuța ar fi decojit și mâncat ea însăși banana.

Neuronii oglindă pot fi definiți ca un grup de neuroni care se activează atunci când efectuăm o acțiune sau când vedem o acțiune efectuată. 

“Aceștia se află în partea din față a creierului la oameni și este partea din creier care ne face umani”, spune Dr. Shelly Richardson, director al Programului Universitar de Asistență Socială de la Colegiul Sf. Scholastica din Duluth.

Cum controlezi un gând negativ?

Neuronii oglindă sunt responsabili pentru căscat atunci când vedem că altcineva cască. Tot ei acționează și atunci când vedem pe cineva trist sau plângând și ne întristăm. Același lucru se întâmplă și când spunem că râsul poate fi contagios. Ți s-a întâmplat vreodată să plângi la un film? Empatia tot de neuronii oglindă ține.

De ce sunt toate acestea importante? Pentru că noi copiem în mod inconștient stările oamenilor cu care interacționăm/trăim. Cuvintele pe care le auzim, muzica pe care o ascultăm, filmele și emisiunile pe care le urmărim, oamenii cu care ne petrecem timpul, toate acestea sunt suma modului în care ne simțim și ne construim viața.