De ce să nu mai folosești aceste 8 scuze niciodată

Publicat pe 09 iulie 2021

De ce să nu mai folosești aceste 8 scuze niciodată

Poți folosi scuze sau poți obține rezultate extraordinare. Ești grozav și sunt recunoscătoare pentru că dacă citești acest articol pe blogul meu înseamnă că vrei să te dezvolți. Poate par cuvinte mari, însă împreună noi doi schimbăm lumea. Cred că noi suntem societatea și noi indivizii facem o lume mai bună prin felul în care ne trăim viața. Visul tău este visul meu.

Cred în antreprenoriat, în urmarea unui vis pentru a crea extraordinarul în lume, cred în acțiune și în perseverență.

În ce nu cred? Nu cred în delăsare, în lene, în scuze, în mediocritate.

Aseară m-am culcat după miezul nopții, iar astăzi m-am trezit în zori. Mi-am făcut o cafea și m-am apucat de ce aveam de făcut. De obicei îmi place să fiu activă dimineața. Am ritualurile mele ca și tine de altfel.

Descarcă acum gratuit

Abonează-te la newsletter şi primeşti gratuit ebook-ul Cele 10 secrete ale fericirii.

Nu toate zilele sunt la fel. Și nu sunt tot timpul productivă. Nimeni nu este mereu productiv, mereu fericit sau în cea mai bună formă.

Am obosit să văd oameni care vor o schimbare în viața lor însă acționează tocmai pe dos. Atât de multe scuze am auzit anul acesta cât poate nu am auzit toată viața.

Hai să vedem care sunt cele mai frecvente scuze pe care oamenii le folosesc pentru rezultatele nesatisfăcătoare pe care le obțin și să le demontăm împreună:

1. Traumele din copilărie

Când am împlinit 18 ani ne-am luat cu toții biletul de viață. Nu mai sunt responsabili mama și tata. Am întâlnit femei care găseau drept scuză traumele din copilărie pentru viața nefericită pe care o au în prezent. Ce legătură au părinții cu ceea ce faci tu astăzi? Ai rațiune și ai libertatea de alegere. Dacă reacționezi pe pilot automat, te poți educa să implementezi noi obiceiuri. Învață să ai o nouă atitudine. Poți folosi o traumă drept scuză sau te poți împuternici și tocmai datorită experiențelor de până acum să vrei să fii un om mai bun.

2. Lipsa timpului

Aceasta este scuza cea mai hilară din punctul meu de vedere. Cum poate un om să spună că nu are timp? Cât timp fiecare individ de pe planetă are 24 ore este o chestiune de priorități, nu de timp. Cum îți organizezi ziua și care sunt activitățile sau atitudinile care îți consumă energia? Fii atent la priorități și la nivelul de energie din corp.

3. Partenerul de cuplu

Nimeni nu este responsabil pentru rezultatele noastre în afară de noi înșine. Cine crede că nu are mai multă iubire, mai multă liniște sau mai multă prosperitate în viața lui datorită partenerului sau partenerei de cuplu se păcălește singur.

Am întâlnit oameni care erau nefericiți pentru că nu erau într-o relație și am cunoscut oameni care se bucurau de această etapă din viața lor. Fă pace cu tine și acceptă că tot ce ai de făcut este să fii tu o versiune mai bună a ta. Fă tu acele lucruri pe care ți le dorești de la partener și viața ta se va schimba. Întotdeauna atragi în viața ta un partener pe același nivel cu tine sau pe un nivel apropiat.

4. Copiii sau părinții

Dacă vrei să realizezi ceva, vei realiza fie că ai copii, fie că nu ai copii. Până la urmă tot ceea ce trăim este o alegere. Te poți frustra că nu ai copii și lucrul acesta să-ți consume energia sau te poți frustra că ai copii și din cauza responsabilităților suplimentare nu te mai poți ocupa de profesie sau de business. Este o alegere să trăiești în nemulțumire, la fel cum este tot o alegere să fii fericit.

Când un om este în stadiul de victimă, va căuta vinovați și îi va găsi. Am cunoscut oameni care spuneau că nu au realizat mai mult în viață pentru că părinții lor nu le-au dat nimic sau pentru că aceștia au oferit mai mult fraților lor. Și am cunoscut oameni care au un succes fenomenal tocmai pentru că au pornit de jos și au obținut totul prin forțe proprii. Atitudinea cu care întâmpini experiențele de viață este as-ul tău din mânecă.

5. Lipsa banilor

Ceea ce contează este lipsa creativității, nu lipsa banilor. Să îți vinzi forța de muncă, să devii freelancer sau să creezi un business online bazat pe servicii nu necesită investiții financiare atât de mari ca în alte tipuri de afaceri. Firește că poți porni la drum direct pe picior mare sau poți porni de acolo de unde ești. Însă decât să nu pornești deloc nu ar fi mai bine totuși să acționezi? Cum ar fi să te asociezi cu cineva care are ceea ce ție îți lipsește – cineva care poate face o investiție financiară sau care are cunoștințe complementare cu ale tale?

6. Tehnologia

Trăim într-o epocă în care suntem la un click distanță de orice informație. Cred că este esențial să știi să folosești foarte bine computerul și să cauți informațiile de care ai nevoie. De multe ori vei găsi informații valoroase gratuit dacă ești dispus să aloci timpul necesar învățării pe cont propriu sau vei găsi aceste informații la prețuri accesibile. Trebuie doar să te pui în fața telefonului sau a laptopului și să nu te mai ridici de acolo până când nu termini ceea ce voiai să înveți.

7. Vârsta

O altă scuze des întâlnită este vârsta: ba este prea mică, ba este prea mare. Fondatorul KFC, colonelul Sanders a pornit afacerea când a ieșit la pensie. Mulți oameni de notorietate (vezi celebra creatoare de modă Vera Wang și autoarea romanelor Harry Potter, JK Rowling) au obținut succesul abia după vârsta de 40 de ani. Apucă-te azi de ceea ce vrei să realizezi și nu te opri.

8. Ritmul propriu

Am trăit să aud și această scuză în care oamenii spun că fac lucrurile în ritmul lor. Toți facem în ritmul nostru. Important este dacă acest ritm este unul care dă rezultate sau progres cu viteza melcului. “Așa sunt eu și vreau să fiu acceptat așa cum sunt” este una din cele mai subtile scuze care există. Menține individul în mediocritate.

Tu ești un om minunat cu visuri mari.

Vreau acest articol să fie ca un reminder pentru tine să lași în urmă orice convingere care te oprește din a progresa, să lași în spate orice urmă de scuză oricât de pertinentă ți s-ar părea ea acum.

​​Muncește pentru visurile tale, acționează și perfecționează-te în ceea ce vrei să realizezi. Nu mă refer doar din punct de vedere profesional, ci și personal. În toate ariile noastre avem nevoie să devenim cea mai bună versiune a noastră.

Ești un om deosebit. Nu lăsa visul tău prăfuit pe un raft. Acționează pentru a-l realiza.

Cadoul Ninei pentru tine

Porneşte în călătoria ta, cu un dar de bun augur de la Nina. Fie că vrei să-ţi schimbi cariera, că îţi cauți rostul sau vindecarea, există câte un dar pentru fiecare.

Aboneaza-te pentru a primi sfaturi de la Nina pe email

Vrei inspiraţie, sfaturi şi energie pentru o nouă săptămână, în inbox-ul tău? Alătură-te comunității Școala de Coaching!