Cristina: ”Înainte de NLP nu aveam instrumentele necesare pentru a face o schimbare”

Publicat pe 22 aprilie 2021

La cursul de NLP am învățat că toată schimbarea se face din subconștient. Lucrul cu copilul interior a avut cel mai puternic impact în viața mea și acest copil are multă nevoie de iubire, de acceptare și de apreciere.

Acest curs mi-a oferit tehnici aplicate pentru vindecarea emoțională. În urma acestui curs am mai multă încredere în mine, sunt mai liniștită și mi s-au mai diminuat fricile. Cei apropiați spun că văd o schimbare în bine la mine. Sunt mai calmă, mai activă.

Nina este o persoană activă, e super!

Cred că acest curs se potrivește aproape tuturor oamenilor. Este un curs al minții, al gândurilor pe care toți le avem, deci toți avem nevoie de el. Cel mai mult în aceste 6 luni de curs mi-au plăcut tehnicile de meditații ghidate.

Înainte de NLP credeam că trebuie ca cineva sa îmi dea “rețete magice” să mă pot vindeca, dar acum cred că rețetele mi le pot prescrie eu prin schimbarea modului de gândire. Cred că dacă aplic tot ce am învățat viața mea și mai ales eu voi fi o cu totul altă persoană.

Descarcă acum gratuit

Abonează-te la newsletter şi primeşti gratuit ebook-ul Cele 10 secrete ale fericirii.

Pentru mine a fost important că, deși citisem multe cărți totuși, nu aveam instrumentele necesare. La acest curs am primit tehnici și metode concrete prin care să-mi schimb stările și să-mi gestionez emoțiile.

Toate acestea avându-le acum și cunoscându-le, nu-mi rămâne decât să le pun în practică și sunt convinsă că, aplicându-le, voi fi o altă persoană. Din momentul acesta voi deveni și mă voi naște din nou, într-o altă Cristina.

Mulțumesc mult de tot. Am cunoscut așa oameni minunati! Nu puteam să cred ce oameni minunați sunt la acest curs!

Cadoul Ninei pentru tine

Porneşte în călătoria ta, cu un dar de bun augur de la Nina. Fie că vrei să-ţi schimbi cariera, că îţi cauți rostul sau vindecarea, există câte un dar pentru fiecare.

Aboneaza-te pentru a primi sfaturi de la Nina pe email

Vrei inspiraţie, sfaturi şi energie pentru o nouă săptămână, în inbox-ul tău? Alătură-te comunității Școala de Coaching!