Felicia Dincă: ”Este o investiție pentru toată viața, nu doar pentru acum.”

Publicat pe 22 aprilie 2021

Felicia Dincă: ”Este o investiție pentru toată viața, nu doar pentru acum.”

Acest curs a însemnat răspunsul la multe întrebări în legătură cu mine. De ce reactionez câteodată așa cum o fac, ce pot face pentru a realiza schimbările pe care mi le doresc. Cum pot schimba interpretarea făcută de mintea mea a ceea ce mi se întâmplă, în funcție de ceea ce am mai mult nevoie.

Am înțeles că așa cum au fost scrise anumite programe în subconștientul nostru, tot la fel pot fi și rescrise așa cum ne dorim și cum avem nevoie. Printre multe alte beneficii, am reușit să șterg impactul unei amintiri vechi, dureroase, printr-un exercițiu care nu a durat mai mult de 10 minute.

Acum sunt mult mai atentă la convingerile mele, la modul cum gândesc și îmi aleg cu mai multă grijă cuvintele pe care mi le spun.

De asemenea, am conștientizat că pot gestiona mai bine relațiile cu ceilalți prin controlul atitudinii mele față de ce se întâmplă în jurul meu. Mi-a plăcut atmosfera din timpul cursului, faptul ca a fost un curs foarte interactiv.

Pentru cei care vor să se înțeleagă mai bine și care vor să înțeleagă cum funcționează mintea omului este un curs foarte bun! 

Descarcă acum gratuit

Abonează-te la newsletter şi primeşti gratuit ebook-ul Cele 10 secrete ale fericirii.

Înainte de curs credeam că mai este ceva ce încă nu am descoperit. Acum cred că am descoperit ce știam că există, dar nu știam cum să-l descopăr. De când am făcut aceste cursuri parcă mi s-a deschis și o altă lume de care nu am fost conștientă până acum.

Am avut o chimie foarte buna cu Nina. Mi-a plăcut că ne-a dat foarte, foarte multe exemple, iar exercițiile au fost cu foarte mare impact.

Coaching si NLP- le-am folosit împreună, mi-au permis să-i ajut pe cei din jurul meu pentru că am identificat tipare și am putut să pun degetul acolo unde era nevoie să punem accentul.

Mi-am dat seama cât de important e să avem obiective clare atunci când ne dorim ceva. De fapt, așa îți dai seama de ce unii oameni, deși își doresc foarte mult ceva, nu ating, pentru că nu le e clar unde vor să ajungă.

Îți mulțumesc ție în special, Nina, dar și colegilor. Îmi place foarte mult vulnerabilitatea și deschiderea colegilor.
Regret că se  termină acest curs, dar eu sigur nu mă opresc aici. Cu siguranță revin  la înregistrări pentru că mi-am dat seama ca am nevoie să-mi iau câte o doză de avânt. A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea și vă mulțumesc mult tuturor.

Faptul că avem suportul de curs și înregistrările este o investiție pentru toată viața nu este doar pentru acum.

Vezi aici ce spune Felicia:

Am realizat că mi s-a îndeplinit o dorință. De câțiva ani de când mă gândesc la dezvoltarea mea personală, mă gândeam la spiritualitate, îmi doream să înțeleg ce se întâmplă dincolo de partea asta lumească. Îmi doream să înțeleg cum funcționează lucrurile.

Prin NLP am înțeles partea nevăzută a lucrurilor, dar pe stilul meu, pe stilul de care am eu nevoie să înțeleg logica din spatele proceselor. Cursul mi-a adus asta, pe lângă toată partea de profunzime, înțelegere, explorare și descoperire. Am avut nevoie să-mi aduc aceste informații în sistemul meu de reprezentare. 

Prezentarea pe care ne-ai făcut-o, exercițiile, exemplele date, nota 10. Felicitări.
Pentru mine a fost mai mult decât aș fi avut nevoie. Chiar m-a mulțumit foarte mult. E un curs de la care plec cu lucruri pe care pot să le aplic. Nu e doar teoretic.

A fost o experiență nemaipomenită și cu colegii. Mulțumesc mult.

Cadoul Ninei pentru tine

Porneşte în călătoria ta, cu un dar de bun augur de la Nina. Fie că vrei să-ţi schimbi cariera, că îţi cauți rostul sau vindecarea, există câte un dar pentru fiecare.

Aboneaza-te pentru a primi sfaturi de la Nina pe email

Vrei inspiraţie, sfaturi şi energie pentru o nouă săptămână, în inbox-ul tău? Alătură-te comunității Școala de Coaching!