Pentru mine cursul de NLP a adus o mare clarificare în viața mea. A fost exact ca o punte. Am fost ani de zile și încă sunt preocupată de partea spirituală, de meditații. Și mi-am dat seama că aveam niște obiective, cum le zicem noi la NLP. De exemplu, voiam să fiu mai fericită sau să fiu mai liberă, dar nu-mi era clar procesul. Cursul de NLP mi-a adus în primul rând claritate în privința procesului, cum obțin ceea ce vreau.
Un impact puternic în viața mea l-a avut faptul că am învățat să pun accentul pe soluții și pe procesul descoperirii acestor soluții.
Piramida alinierii nivelurilor neurologice pentru mine e un exercițiu pe care chiar l-am aprofundat. Mi-am dat seama că intuitiv făceam unele lucruri și acum mi-e mult, mult mai clar ce fac. Și cum știind ce fac iese mult mai bine.
Cursul de NLP m-a ajutat să fiu mai încrezătoare și mai conștientă de ceea ce pot să realizez, să am mai multă motivație, să îmi clarific ceea ce vreau și să înțeleg că am voie să vreau ceea ce vreau. 😊
Am început să conștientizez și să identific mult mai ușor acele comportamente de tergiversare, amânare care ne trag atât de mult înapoi și ne înhibă potențialul. Și, desigur, simt acum că am tot ce îmi trebuie pentru a depăși astfel de tendințe neconstructive.
Descarcă acum gratuit
Abonează-te la newsletter şi primeşti gratuit ebook-ul Cele 10 secrete ale fericirii.
Cel mai mult în cele 6 luni de curs mi-a plăcut faptul că am învățat multe tehnici practice. Am apreciat devotamentul și implicarea atât a participanților, cât și a organizatorilor. Entuziasmul molipsitor al Ninei.
Nina a fost super, super faină!
Mi-a plăcut enorm si nu doar datorită charismei, ci și felului în care combină atât de elegant poveștile de viață cu teoriile și denumirile care la început pot să pară puțin abstracte.
Asta m-a fascinat pe mine, cum acest curs de NLP a conectat dimensiunile din viața mea. Planul concret al mediului, al comportamentului, al abilităților cu ceea ce vedeam ca ideal, misiune.
Și multă, multă focalizare pe soluții, pe încrederea că pot tot timpul să fac ceva. Dacă am o dorință, nu există să nu fie o acțiune, un demers, ceva ce să fac eu ca să-mi iasă, ca să fie bine.
Recomand acest curs pentru că mie mi-a oferit niște unelte foarte simple și eficiente de transformare personală și consider că se potrivește oricui își dorește să pornească în călătoria autocunoașterii sau să o aprofundeze.
Nu prea se potrivește, însă, celor care nu sunt pregătiți să își asume responsabilitatea pentru propria existență și încă speră doar la pilula magica. 🙂
Vezi aici ce spune Ilinca:
În urma cursului mă simt mult mai motivată, mai inspirată.
Motivată în primul rând să trec la acțiune și asta am primit ca feedback din afară că sunt pusă pe treabă, mult mai mult în ultimul timp. Și îmi place asta, îmi place mult senzația aceasta așa că vă mulțumesc tare mult și ție, Nina, și tuturor.
Înainte de curs credeam că NLP-ul constă în ceva tehnici complicate, că e în sine ceva complicat și greu de înțeles. Aveam și unele idei preconcepute, cum că cei care fac NLP urmăresc s-i manipuleze pe ceilalți. Oricum, mi s-au clarificat toate acum!
Acum cred că, oricine în deplinătatea facultăților mentale și cu măcar un strop de dorință de transformare, poate să învețe NLP. Și am văzut cât de frumos se întâlnește NLP-ul cu alte abordări din psihologie, dezvoltare personală și chiar spiritualitate.
Mă bucur că am trecut prin această experiență. A fost foarte valoroasă pentru mine.
Sunt chiar încântată de experiență și voi urmări în continuare cu interes și bucurie ceea ce faceți!
❤️🤗☀️ Sunteți o sursă de inspirație, motivație și entuziasm.
Lumea chiar are nevoie de asta, poate mai mult decât oricând!